Pe 17 Iunie 2017, cu o oră mai devreme față de startul titanilor de la Custura am pornit și noi (Bianca, Andrei și Mihai) într-o tură cu 15 copilași care mai de care mai plin de energie și entuziasm. Dar cum am ajuns aici? Ei bine, cu două săptămâni înainte ne-am întâlnit pe Dealul Lempeș să punem țara la cale, adică să stabilim direcțiile pentru perioada următoare sub forma echipei Tabere și Circuite. Aşa a apărut ideea de a face o tură cu copii în timpul cursei de la Retezat SkyRace si asta ne-a surâs tuturor. Cel mai mult ne-a încântat ideea că vom veni în sprijinul familiilor în care ambii parteneri vor să participe la cursă dar nu au cu cine să lase copii în ziua respectivă. Pe lângă siguranța și lipsa de griji oferită părinților, ne-am gândit să şi inițiem primii pași în educația montană în rândul celor mici prin jocuri și probe surpriză în natură.

Apoi totul a venit ca pe roate așa că iată-ne vineri, cu o zi înainte de startul cursei, lângă mesele de ridicare kituri cu măsuța noastră cu: Tura Copiilor de la Retezat SkyRace. (poză)

Vineri, ora 20.00 – Andrei și Mihai au pus tiroliana și au terminat de pregătit proba de orientare. Bianca stă deja de 4 ore la înscrieri. Nici un copil înscris. 17 copii înscriși la Kids Race, proba de alergare ce urma să aibă loc duminică.

Sâmbătă, ora 8.00 – 15 copii se strâng în zona de start.

Părăsim părinții și mulțimea și pornim pe poteci.

Avem două fetițe în gașcă (pare-se că am inspirat mai multă încredere părinților de băieți), dintre care puternica și curajoasa Maria de mai puțin de 4 ani și Lera, o fată foarte frumoasă de 10 ani.

În drumul nostru spre Poiana La Fânețe facem câteva opriri ca să ne cunoaștem mai bine.

Nu a durat mult până să înceapă fiecare copil să vorbească. De la început ne simțeam ca și cum ne-am fi cunoscut de mai mult de doar câteva minute.

Mihai ne propune un joc foarte interesant cu cifre, ce urma să le capteze atenția copiilor pe toată perioada zilei iar Bianca le prezintă sistemul de recompense pe care urma să îl punem în aplicare după parcurgerea probelor și jocurilor planificate, mai exact: Steluțele.

Toți copii își doreau să primească steluțe. Unii spuneau bancuri, alții propuneau jocuri noi, alții aduceai flori Biancăi, numa numa să fie recompensați cu câte o steluță pentru creativitate, inițiativă sau alte gesturi frumoase.

Ajunși în ”tabăra de bază” (Poiana La Fânețe) luăm o gustare și începem să încurajăm participanții de la tura scurtă Valea Mării (7km). Unii copii își văd frații sau părinții în alergare așa că mai mare e entuziasmul de ambele părți. Vuvuzele, mânuțe întinse, fluiere, strigă-te de încurajare, un adevărat spectacol. Imagina-ți-vă că așa a durat toată ziua în timpii morți 😀 (Da, am dormit bine noaptea următoare.)

Aproape de miezul zilei Bianca a pregătit o masă copioasă la iarbă verde și fix când a începu prima ploicică ne-am adăpostit sub pavilioane în jurul mesei.

Tuturor le era foame și am fost plăcut surprinși de apetitul tuturor copiilor. Cu toții am mâncat pe săturate.

Soarele a ieșit printre nori iar noi fiind cu burțile pline am trecut la Ora de Educație Montană.

Astfel, Andrei a arătat copiilor cum se montează și demontează un cort, Mihai le-a explicat ce echipament e bine să avem la noi când mergem pe munte iar Bianca le-a propus un joc interactiv prin care cei mici să conștientizeze cât de grav este să lași gunoaiele în natură.

După încă o repriză de ploaie trecem la momentul mult așteptat: Tiroliana. Andrei și Mihai s-au ocupat de echiparea și siguranța copiilor la această probă. În paralel, Bianca le explica celorlalți princhindei cu să se orienteze în natură cu busola. Orientarea a fost o activitate nouă pentru majoritatea dintre ei și destul de greu de înțeles la 4, 6 ani. Totuși toți copii au trecut cu bine peste aceste probe și au primit steluțele promise.

Întoarcerea spre Cheile Buții a fost destul de aventuroasă. Având în vedere că a plouat de mai multe ori pământul era destul de ud iar porțiunea abruptă pe care am urcat-o la începutul zilei trebuia să o și coborâm. Asta nu a fost o problemă nici măcar pentru micuța Maria. Silviu a apărut și el alături de noi după ce a terminat cursa Custura în 3 ore 30 minute. Cu pași mici, treptat, am ajuns și la Râul Buta. Deja se auzea vocea lui Cătălin Sănătescu din pădure. Copiii erau foarte nerăbdători să alerge și să treacă prin poarta de Finish. Cu greu i-am stăpânit și la final, când am dat de asfalt toi copiii au luat-o la fugă de parcă erau cel puțin la un concurs de alergare. Explozie de fericire, zâmbete, agitație, lume multă. În câteva clipe fiecare era deja la părinții lui.

Nici nu am apucat să le transmitem celor mici cât de mult ne-a plăcut să petrecem ziua alături de ei. Dacă ne întrebați da, a fost și obositor dar, ne-am încărcat bateriile știind că am avut o zi de calitate alături de copii frumoși și isteți cărora le-am împărtășit din cunoștințele noastre. Acum ne amintit cu drag de ziua de sâmbătă și sperăm ca drumul pe care tocmai l-am descoperit să nu se oprească aici. Dorim ca pe viitor să facem copii şi părinţii fericiţi și la alte curse de alergare montană cu scopul de a încuraja părinții să participe iar copii să descopere frumusețile naturii pe munte, alături de noi, în siguranță.

Numai bine!