După un an de stat pe tușă, la mai puțin de un an de la accidentarea suferită la spate și de la momentul în care doctorii îmi spunea că nu o să mai schiez niciodată, m-am reapucat de antrenamente, cu obiective clare și cu poftă de muncă.
Sincer să fiu mi-am dorit foarte mult să revin, nu prea vedeam alte variante, dar recunosc că am avut multe momente în care m-am îndoit de lucrul acesta. A fost un an în care nu prea m-am regăsit, în care mi-am pus multe întrebări și m-am frământat destul de mult. Pauză totală am făcut doar 2 luni, apoi m-am mișcat tot timpul, pe schiuri, în ture de mers, cu mountain bike-ul și, mai rar, în alergare. Evident nu a avut nici o legătură cu antrenamentele dinainte, dar chiar nu mă văd să fac altceva….
Prima dată când am crescut pulsul după această perioadă a fost la Corcova pe bicicletă, la finalul lui august, vezi aici. Sentimentul acela când tragi de tine iar mușchii și plămânii urlă după oxigen, mă face să simt că traiesc cu adevărat. Faptul că după un an am putut să trag de mine și am mers mai bine ca în anii precenți, mi-a redat speranța că voi putea reveni la curse și chiar să le câștig.
Sezonul de schi a început încă din septembrie, o dată cu antrenamentele pe ski-role. Majoritatea turelor au fost pe drumul care urcă în Poiana Brașov, apoi coboram cu stopul. Pentru a mai schimba decorul am făcut câteva ture și pe Dichiu, din Sinaia până în Piatra Arsă.
Primele ture au lăsat de dorit, chiar dacă psihicul și amintirile mă împingeau înainte, totuși forma fizică nu mai era cea de dinainte. Știam că trebuie să muncesc dublu pentru a reveni la forma de dinainte dar și pentru a progresa, pentru a face față nivelului care între timp a crescut.
În octombrie lucrurile au început să se lege, am alergat pentru a noua oară la MPC, vezi aici și la finalul lunii, pe 27 octombrie m-am pus pe schiuri la Bălea. Am fost foarte norocoși pentru că s-a putut schia în continuu de la finalul lui octombrie.
Al 9-lea MPC al meu
27 octombrie 2016, prima zi de schi
La început de noiembrie am coborât de la Bâlea pentru a organiza Bunloc Vertical Race, vezi aici. La Bunloc trebuia să urc și eu de la start până la Cabana Sava, unde aveau să fie restul activităților așa că am zis să fug și eu în concurs. După un an m-am simțit din nou puternic și dornic să concurez. Chiar dacă nu m-am concentrat pe cursă, nu am dormit noaptea și am fost cam stresat, am reușit o cursă bună, cu un timp bun.
Jar la deal! Din nou competitiv.
Podium Bunloc Vertical Race
După Bunloc, toată concetrarea am îndreptat-o spre schi. Luna noiembrie a fost o lună cu mult schi, cu multe zile de 3000 m diferență de nivel. În cea mai bună săptămână am acumulat aproximativ 18 000 diferență de nivel. Am progresat mult în această lună și nu doar la deal ci și la vale.
Privind spre Negoiu
-20 grade Celsiu
pe Vf. Laița
Primul test a fost la începutul lui decembrie, la Bâlea, la selecția pentru lotul național de schi alpinism, unde la proba individual am terminat al treilea, la 2 minute după Silviu Manea și un minut după Viorel Pălici.
În continuare Bâlea m-a găzduit să mă antrenez și să mă bucur de acest minunat sport.
La finalul lui decembrie, am dat o fugă și prin Germania și Austria, tot cu schiurile de tură. Cele mai faine locuri au fost în Garmish și în Pitztal, unde am stat 4 zile, am dormit la o cabană la aproape 3000 m. De menționat faptul că 3000 m diferență de nivel făcuți la peste 3000 m altitudine sunt mult mai grei =)
În Garmish
Ghețarul Pitzstal
Înapoi în țară la începutul anului, tabăra de bază s-a mutat în Postăvaru. Proiectul SilviuBalan.ro are două componente, una care mă privește pe mine ca atlet iar alta este cea în care eu transmit cunoștințele mele și mă susține să o pot realiza pe prima. Anul acesta am organizat pentru prima dată o tabără de schi pentru copi, vezi aici cum a fost. La fel ca și anul trecut, Postăvaru ne-a gazduit și la Tabara de schi de tură din acest masiv.
În Bunloc
Piatra Mare și metru de pudra.
Prima cursă oficială, Cupa Călimani, nu a fost una foarte bună pentru mine. Profilul nu foarte tehnic și clăparul cu un număr jumate mai mare, nu m-au ajutat să fac o cursă bună… Totuși diferențele au fost mici, am venit pe locul 4, la 2 minute de locul 1 și la 20 de secunde de locul 3. Din cauza acestui curse, nu am mai mers la Campionatele Mondiale, chiar dacă îmi doream mult acest lucru, până la urmă cred că fost un lucru bun…
Chiar dacă am fost dezamăgit la început, mi-am refăcut planul și mi-am fixat ca obiectiv Campionatele Naționale, ce aveau să se țină la Bâlea.
A doua zi după Calimani, am fost gazda celor de la Exclusiv în România de la TVR. Urmăriți aici interviul:
În următoarea saptămână a avut loc Cheile Grădiștei Vertical Race, unde după o luptă aprigă cu Andrei Preda, am terminat cu o secundă înaintea lui și am obținut locul 3, după Viorel Pălici și Manea Rareș.
A urmat Tabăra de Schi de Tură din Padina, vezi aici. Apoi la o săptămână Bucegi Winter Race, unde ne fiind mare concurență, baieții erau plecați la mondiale, am câștigat detașat. Astfel m-am ales cu un schi lat G3, acum aștept și legătuara G3, de la FreeRide.ro și mă voi bucura mai mult de coborâri în ture.
Bucegi Winter Race
O tură prin Ciucaș, pe viscol.
Piatra Craiului
După aceea am fugit la Bâlea, să mă pregătesc pentru naționale. Am mai coborât patru zile pentru a organiza Tabara de Schi de Tură din Muntele Roșu, vezi aici și înapoi la Bâlea.
Favoriții Silviu Manea și Viorel Pălici, aveau să nu vină la cursă, fiind plecați la o cursă militară în Italia. Am plecat de la start cu gândul să câștig cursa, știind faptul că nu va fi ușor. Primele 3 urcări le-am făcut într-un grup de 4, eu, Rareș Manea, Gălițeanu Ionuț și Andrei Preda. Au fost niște momente intense și interesante, pentru care mă bucur. Până aici m-am simțit extraordinar, dar spre finalul celei de a 3-a urcării am rupt ritmul și am luat puțin avans. Am dat jos focile și cum am plecat din post am simțit că s-a deschis clăparul și am căzut, până m-am ridicat și mi-am blocat clăparul, băieții m-au întrecut. Mi se rupsese sfoara care închide clăparul. De fapt nu asta era problema, ci nemaifiind tensiune în clapa din spate, aceasta se ridica ușor și intram în modul mers.
Aceasta coborâre am facut-o fără probleme, ajungând deodată cu ei în post, dacă țineam presiune pe spate nu se deschidea. La finalul celei de-a patra urcare aveam iarași puțin avans, am plecat pe coborâre, doar că aceasta era mai tehnică și atunci când balansam, pac se deschidea clapa și trebuia să ma opresc, apoi m-am resemnat și am coborât cu clăparul deschis. Aceasta era și cea mai lungă coborâre, având cam 500 m diferență de nivel. Când am ajuns în post, baieții pusese deja focile. Le-am pus și eu și am plecat în urmărirea lor. Deja grupul se sparse-se, Andrei era primul, apoi Rareș și Găli. Am accelerat, l-am prins pe Găli, l-am depășit, apoi la fel și cu Rareș, m-am apropiat de Andrei până la un moment dat când distanța a rămas constantă, undeva la sub un minut. Când am văzut că nu-l mai ajung pe Andrei am început să mă gândesc că totuși mai sunt două coborări și mă pot prinde băieții din spate, dar mi-a venit ideea că dacă trag combinezonul peste clapa o va ține închisă. Zis și făcut, nu am mai avut probleme, dar nu mai aveam prea multe resurse să recuperez avansul pe care-l avea Andrei, chiar m-am și înmoiat, văzând că în spate nu se vede nimic. Astfel am terminat al doilea, după Andrei iar pe trei a venit Găli.
Finish la Bâlea.
Încă o zi la Bâlea, apoi o săptămână întreagă de schi și multă zăpadă în Mădăraș, în Tabăra de Iarnă CPNT.
După Mădăraș ultimile pregătiri specifice pentru Postăvaru Night, ultima cursă importantă a sezonului.
În ultimul antrenament tare înainte de cursă am scos în jur de 30 de minute și știam că sunt într-o formă bună și speram ca la cursă să scot sub 28.
În ziua cursei a fost cam cald și zăpada s-a facut la suprafața ca zahărul, lucru care ducea la rateuri, adică pierderea aderenței focii și alunecarea în spate. Așadar condițiile nu au fost ideale, deci nu m-a mai interesat în mod clar ceasul, vroiam să scot un timp cât mai bun și fac o cursă bună.
Startul s-a dat pe picioare, dar ne-am pus imediat pe schiuri. Încă de la început am fost în prima linie. Nu am vrut să fiu primul, dar mi se părea că ritmul este cam slab, așadar am forțat în continuu. După un schimb cu Rareș, apoi cu Silviu am fost al doilea. După Lehman, curba pe care o face Sulinarul după Canal, cum urci, am preluat conducerea plutonului. Pe zidul mare am fost foarte încordat, știam că orice greșeală aici poate compromite cursa. Am dat multe rateuri, m-am concentrat foarte mult și nu am mai fost atent la ceilalți. La un moment dat din cauza rateurilor mă gândeam că poate m-or fi și depășit ceilalți.
După ce am ieșit de pe zid, am mai facut vreo 7-8 metri și când am întors capul nu se vedea nimeni, se pare că toți s-au chinuit și de fapt eu am abordat cel mai bine această bucată. A fost o senzație care mi-a umplut corpul de căldură, să trec de zidul mare și să nu văd pe nimeni în spate. De aici am accelerat în speranța că îmi pot păstra avansul. Pe platul din Kanzel, m-a prins Viorel Pălici, urmat de Paul Pepene. Am forțat, am încercat să alerg, dar ei au rămas lipiți de mine, am știut că podiumul se va decide la sprint. Știam că nu va fi ușor alături de Viorel Pălici, despre care nu trebuie să mai spun nimic și Paul Pepene, campion mondial de schi fond la tineret, participant la două olimpiade și calificat la a treia. Cu vreo 20 de metri înainte de finish, cei doi s-au dezlănțuit și nu prea am avut ce face, e clar că nivelul lor de explozie și sprintat este mult peste al meu. Mi-am dat seama când Viorel a început să accelereze, atunci am accelerat și eu, doar că deja Viorel avea 2 metri în față și Paul era cot la cot cu mine, am încercat să țin ritmul ală câțiva metri, apoi am rămas fără respirație și aproape m-am târât până la finish, unde am terminat al treilea cu un timp de 28 minute și 40 secunde.
Am fost mulțumit de cursă, dar în același timp am realizat că mai am mult de muncă pe partea de sprint și explozie. Cred că am fost și puțin dezamăgit, dar nu înțeleg de ce, pentru că am avut ocazia să fug cot la cot cu 2 dintre cei mai buni atleți pe care i-a avut Romania vreodată…. Așa este omul, anul trecut mă uitam cu jind la luminile ce se vedeau foarte sus pe munte, iar eu mă târam mult în spate și mă gândeam dacă voi mai fi vreodată acolo… Acum la un an, nu doar că am fost acolo, am fost mai în față, dar totuși a lipsit ceva… ce, încă nu știu… poate voi afla sezonul viitor când voi lucra mult mai specific față de anul acesta când a trebuit să îmi revin după un an de pauză.
A doua zi a fost Campionatul Național de sprint, care până la urmă s-a anulat…
După Postăvaru s-a încheiat sezonul oficial de competiții de schi, de aici în colo schi doar de plăcere. Am tot stat și m-am întrebat, merită atâta efort, sacrificiu și strictețe pentru a face sport în general, mai ales sport de anduranță. Nu știu ce să răspund, probabil toți ar spune că în România, nu. Probabil că dacă am fi fost din altă țară cu nivel mai ridicat nu am fi făcut nici unul sport de performanță. Poate de multe ori nu trebuie să te gândești logic ci să faci cum simți. Eu așa simt că traiesc, prin acele clipe unice în care te simți împlinit, stăpân pe tine și puternic. Dacă sezonul acesta a fost îmbrăcat într-o incertitudine, poate de asta nici nu am fost foarte mulțumit, pentru următorul sezon îmi propun ținte mult mai clare și în România și în afară, motivat de faptul că în acest sezon mi-am confirmat că mai am multe de spus!
Schiul nu s-a terminat o dată cu Postăvaru. Amintesc de fața Bucșoiului, pe care mi-o doresc să o schiez de când m-am pus pe schiuri, adică de mai mult de 20 de ani. A fost o tură faină marca Bubulu.
Zăpada mieilor s-a sincronizat cu Suru Challenge, concurs de schi-alpinism organizat de cei din Vertical Sibiu, cursă care s-a vrut a fi un fel de gentleman race, într-o atmosferă de prietenie. Așa a și fost iar eu nu am putut lipsi. Am mers împreună cu Andrei Preda prima urcare, dar recunosc că mi-a lipsit spiritul competitiv și am preferat să mă bucur de cursă. Am terminat pe locul II și apoi am mai făcut două ture pe traseul de concurs, alături de Andrei și ne-am distrat pe coborârile frumoase.
Cu Andrei pe coborâre după cursă.
A fost un sezon plin, cu aproape 150 de zile de schi, aproximativ 200 000 m diferență de nivel pozitivă, aproape 2000 km și peste 350 de ore.
Urmează sezonul de alergare montană intercalat cu taberele și circuitele organizate de mine împreună cu echipa mea. Haideți și voi, poate vreți să vă îmbunătățiți tehnicile de alergare montană sau să descoperiți zonele fascinante ale României pe bicicletă sau în alergare.
A fost dezamăgitor când oamenii nu mai credeau în mine, mai ales medicii, dar am avut marele noroc să fiu înconjurat și să cunosc oameni care mi-au dat încredere în mine. Încep cu Ionuț Achiriloae, schiorul care a trecut prin aceleași momente ca mine și cu două hernii de disc a participat în proba de coborâre la Olimpiada de la Soci, Rusia iar această iarnă a terminat legendara coborâre de la Kitzbuhel, Austria. Mersi fain Ionică și succes în Korea! Apoi sutele de mesaje de încurajare primite și zecile de exemple personale date. Familia, prietenii și mai ales Bianca, care a trebuit să care întotdeauna cât doi, toți au fost alături de mine și le mulțumesc din suflet!
Lucian Clinciu, antrenorul meu, a fost întotdeauna alături de mine și din prima clipă, după ce am aflat verdictul medicilor, mi-a spus că este sigur că îmi voi reveni. Sponser Romania a fost alături de mine întotdeauna și nici acum nu a fost mai prejos. În continuare am mers pe foci Contour și mi-au oferit siguranță pe porțiunile înghețate ghiarele de pisică Snowline.
Compressport România au fost și ei alături de mine necondiționat, cu echipamentul clasic pe care îl foloseam dar și cu ultimile noutăți inovatoare ale acestora, cum ar fi bluza termo, șosetele ¾ cu merino, windstoper-ul, rucsacul ultra-light, flask-urile, care nu lipsesc de pe breteaua rucsacului meu, brâul și acum primavara, șapca truker.
V-am spus că am început să alerg? La Sportiva e cel mai fain brand de încălțăminte destinată alergării montane. Intrați pe fubyshop.ro și acolo găsiți tot ce vă dorește inima, colecția de anul trecut, cu mutant și helios super reduși, dar și colecția de anul acesta, cu noii Akyra și deja consacrații Akasa. Cei de la Fuby Shop se implică activit în mișcarea de alergare montană, în plus comandând de la ei veți fi alături și de un mare alergator montan la nivel mondial – Ionuț Zincă.
Din această primavară am început colaborarea cu Echipmont și voi testa și mă voi bucura de echipamentele outdoor Highlander.
Vitaminele mi le iau în continuare de la sucurile naturale Livezile Dobrinoiu iar cu cei din CPNT Brașov vom continua seria de activități montane și sportive.
Sport la Orice Vârsta vă invită și anul acesta la Sinaia Urban Trail, Retezat Sky Race și Corcova Trail Race. Ei au fost întotdeauna alături de mine și mă pot baza pe ei în orice situație.
În încheiere amintesc încă o dată de proiectul nostru, al meu și al Biancăi, Tabere și Circuite. Aici aș vrea să le mulțumesc tuturor participanților și celor care vor participa, deoarece ei mă ajută să pot face în continuare aceste nebunii și să pot sta cât mai mult pe munte și în natură.
La final îți mulțumesc ție cititorului că ai avut răbdare să citești până aici. Știu că nu sunt cel mai bun la așa ceva, în plus sunt și un pic leneș pe parte aceasta, dar mulți au insistat să scriu, așa că am făcut-o!
Numai bine!