Silviu Bălan, echipa de organizare, dar și participanții avem toti ceva în comun: ne place la nebunie să descoperim locuri noi, ascunse de privirea turiștilor obișnuiți și să cunoaștem oameni și tradiții noi.

Asa se face că în 2017 am continuat proiectul “Descoperă România pe bicicletă și Carpații pe picioare”. Am schiat, am alergat și am mers cu bicicleta împreună. Circuitele pe bicicletă ne-au purtat în 2017: prin  Transalpina și Oltenia de sub munte, mai apoi prin Colinele Transilvaniei, iar acum la final de sezon prin Nordul Moldovei. Despre cum a fost în ultimul nostru circuit din nordul Moldovei urmează să vă povestesc.

Unii dintre noi am ajuns de miercuri 27 septembrie în Durău (800m), locul din care o zi mai tarziu să înceapă circuitul nostru. Nu ne-a lasat inima să plecăm de la poalele Ceahlăului și să nu-i acordăm și lui măcar o zi. Așa că dupa ce Bianca le-a oferit participanților kiturile lor am lăsat bicicletele să ne aștepte cuminți și am pornit într-o tură de trekking.
  

La început muntele și-a arătat fața, dar mai apoi a intrat în ceață.

Chiar dacă puțin morocănos, Ceahlăul ne-a așteptat cu ale sale legende.

Pentru început am urcat la Cascada Duruitoarea (1250m).

Ne-am bucurat că de data asta traseul nu era plin de turiști. La cascadă Marius s-a jucat puțin cu drona și ne-a arătat cum se vede căderea apei de 25 de metri de sus. Apoi el împreună cu Răzvan au decis că e mai bine să se păstreze pentru turele de MTB și să se întoarcă în Durău. Am continuat să urcăm mai departe până la Cabana Dochia (1750m) care era în ceață de data asta.

Aici ne-am odihit și am mâncat. Laura și Radu au redescoperit plăcerea tablelor și au profitat de pauză pentru o partidă.
 

Cu greu ne-am despărțit de căldura cabanei și am plecat spre Varful Toaca (1904m). Ne-am fi dorit să fim primiți cu un cer senin pe vârf, dar de data asta ne-a întâmpinat ceața și chiciura.
Totuși asta nu ne-a stricat voia bună. Ne-am despărțit și de vârf și am început coborârea pe la stânca numită Panaghia (Fecioara Maria), spre Cabana Fântânele.

La cabană ne-am mai relaxat puțin. Iarba de lângă cabană nu făcea echipă bună cu talpa papucilor. Așa că eu (adica Alex), Mihai și Andra ne-am ales cu câte o trântă pe iarbă. Din păcate piciorul Andrei nu era obișnuit cu căzătura și Andra a mai putut calca pe el așa că a fost nevoie să ne punem mintea la contribuție și să vedem cum facem să ajungem cu toții jos. Chiar dacă a fost un eveniment trist, a reușit să ne unească și mai mult. Am lucrat în echipă pentru a putea ajunge jos cu bine, lucru care s-a și întâmplat. Optimismul Andrei a fost un imbold pentru toți. Am sperat toată seara ca a doua zi va putea călca din nou și va veni cu noi. La Pensiunea Vânătorul unde ne-am cazat ne-am bucurat de o masă copioasă și apoi am jucat biliard, ping pong și ne-am uitat la filmulețe. Apoi a urmat somnul binemeritat.

Vineri dimineață am luat micul dejun și am ‘’încălecat’’ în sfârșit bicicletele.

Am început să înconjurăm Ceahlăul pe drumul axial.

Chiar dacă a fost racoare de dimineață, vremea a fost bună și ne-am bucurat de o priveliște foarte frumoasă. Ajunși într-o poeniță frumoasă am pus de un picnic. Cașcavalul pane și șnițelele pregătite de Bianca au fost delicatesa zilei, deși la final ne-am bătut și pe merele de la livezile Dobrinoiu și pe dulceața făcută de mama lui Silviu. Cu burțile pline am plecat spre Lacul Bicaz pe care l-am admirat din mai multe unghiuri. Apărea mereu câte puțin din spatele copacilor și ne bucuram la fiecare revedere. La baraj ne-am întâlnit cu Silviu și Alexandra iar după poza de grup am plecat pe partea cealaltă a lacului spre Pensiunea La Bunica.

La pensiune am rămas surprinși de peisajul desprins parcă din filme.

Lacul în toată splendoarea lui cu Ceahlăul în spate. Chiar dacă toți se pregăteau pentru masă unii participanți au rămas afară și au așteptat până când Zeul Ra s-a dus la culcare chiar în spatele Ceahlaului, ca și cum muntele ar fi fost plapuma soarelui. După ce am mancat ne-am uitat la filmările făcute peste zi. Cu greu ne-am oprit din povestit și ne-am dus la culcare, cu gândul la ziua ce avea să urmeze.

Sâmbătă ne-am trezit cu chef de viață și pregătiți pentru ziua cea mai incitantă.

Traseul a început cu o coborâre frumoasă pe asfalt până în Buhalnița. De aici ne-am despărțit de drumul asfaltat și ne-am îndreptat spre inima pădurii. Inițial am urcat pe drumuri forestiere. Apoi am intrat pe albia unui pârâiaș  la finalul căruia ne aștepta un cary-bike scurt, dar serios. Băieții au trecut imediat la acțiune și au ajutat și fetele să urce bicicletele sus. Unii au făcut chiar trei drumuri. Cu Silviu în frunte am pornit mai departe pe niște potecuțe interesante până am ajuns într-o poiană mare. Priveliștea era de vis și se vedea că locul nu este foarte umblat. Am ajuns și la un observator în mijlocul poienii iar după ce am urcat în el,  ne-am amuzat scoțând capul prin ferestrele foarte mici.  A urmat încă un urcuș, la început prin poiană și apoi prin pădure și am ajuns la o căsuță în pădure. Locul părea desprins din povești. În zadar am strigat după Albă-ca-zăpada și cei 7 pitici, că nu a venit nimeni. Am scot mâncarea pe masă în speranța că îi vom ademeni. Dacă nu pe ei măcar pe lupul cel rău, dar tot nu a venit nimeni și am mâncat noi toată mâncarea. Sătui am lasat poveștile și am pornit într-o coborâre lungă. La început pe potecuțe mai abrupte care s-au dovedit distractive pentru unii dintre noi, iar mai apoi pe drumuri forestiere care ne-au făcut fericiți pe toți.

 
Aici am descoperit și pasiunea lui Gabi pentru noroi. Pentru el fiecare baltă ratată era un eșec major. Am terminat coborârea și am început o serie de urcări spre Lacul Cuejdel. În drum spre lac Gabi a găsit niște bălți mai buclucașe și a ajuns în noroi până la genunchi, dar perseverent fiind și pentru plăcerea noastră nu a renunțat și a continuat lupta cu bălțile. Deja chiar își făcuse un plan despre cum va intra la viteza maximă cu bicicleta în lac și se va întoarce înot (sigur ar fi făcut și asta) dar ne-am reamintit că zona este rezervație naturală și că acțiunile noastre pot dăuna ecosistemului, așa că Gabi a stat cuminte.. oarecum.
  
La lac ne-am întâlnit cu Bianca, Andra și Marius care ne așteptau de ceva vreme. Ne-am bucurat împreună cu ei de liniștea naturii și am plecat mai departe.

 
Ajunși în Magazia am început ultima urcare mare a zilei. Tot timpul după o urcare vine și o coborâre. De data asta am coborât pănă în Văratec. După ce am vizitat Mânăstirea Varatec am plecat spre cazarea noastră din Agapia. Ne-am cazat la Pensiunea Pădurea de Smarald, un alt loc desprins parcă din povești.

Cu mesele pline de merinde și bunătăți (nu vom uita prea curând supa de hribi) am avut parte de un mic discurs ținut de Silviu și apoi ușăr ușor fiecare și-a spus părerile buni dar și cel constructive. Cu pleoapele de plumb ne-am dus la culcare nerăbdători să vedem obiectivele din ziua următoare.

Duminică ne-am trezit ceva mai devreme pentru a avea timp de toate obiectivele propuse. După încălzire am pornit să vizităm Mânăstirea Agapia.

În drum spre Muzeul Popa am mers și pe un drum de țară tipic moldovenesc. Ne-am distrat trecând apa de câteva ori, iar Gabi a trecut la nivelul următor și a creat o noua disciplină sportivă: River-cycling-ul. La muzeu am aflat despre tradiții și obiceiuri de mult pierdute  și am vazut exponate foarte vechi.
   Apoi am mers spre Humulesti iar la casa lui Ion Creangă ne-am reamintit câteva povestioare amuzant relatate de ghid din ‘’Amintiri din copilarie’’.
 
De aici am traversat Târgul Neamt și am urcat la Cetatea Neamțului, care ne-a surprins plăcut pe mulți dintre noi.

Apoi pe ultima parte am mers pe drumuri de țară și câteva ulițe spre Sediul Parcului Natural Vânători-Neamț.

Aici nu am reusit sa vedem nici un zimbru, dar am aflat multe informații inetresante despre ei. Tot aici am ținut și festivitatea de premiere.
   

Despărțirea a fost dificilă, mai ales pentru că știam că este ultimul circuit din 2017. Totuși ne-am luat rămas bun și am plecat spre casele noastre, dornici de noi aventuri împreună.

În perioada imediat următoare vă așteptăm alături de noi la Festival Sport Montan Săcele (27-29 octombrie), 3 zile de mișcare înainte de venirea zăpezii. Apoi va vom dezvălui surprizele anului 2018, deci rămâneți aproape!

Alex