Maraton Piatra Craiului, sau cum spunem noi, cei familiarizați cu alergarea montană, MPC, cum am mai spus, este mai mult decât un concurs, este o stare de spirit. Lucru ăsta este știut de cei care iau parte la această aventură, însă pentru mine MPC-ul este mai mult de atât, pentru mine MPC-ul este acea zi din an pe care o aștepți un an întreg și trece prea repede, apoi o aștepți iarăși un an. Pentru mine MPC-ul este mai important decât ziua mea de naștere, de fapt este ziua mea de naștere ca alergător și nu oricare, ci montan.

Aici m-am născut, aici am crescut, m-am jucat, am greșit, am râs, am plâns, m-am maturizat.

Am început în 2008 când habar nu aveam ce este alergarea montană, nu alergasem niciodată mai mult de 5 km și aia pe plat, însă aveam foarte multe ture lungi pe munte la activ. Atunci m-am născut și cum e nașterea… dureroasă rău…dar rău… Însă durerea trece și rămân amintirile și lucrurile învățate și descoperite.

Între timp anii au zburat, am crescut și m-am maturizat, am crescut de la 6 ore și 12 minute în 2008 până la 3 ore și 55 minute și locul II Open. Apoi ca în viață, apar și momentele de cadere liberă în gol, când totul din jurul tău se destramă și parcă nu reușești să o scoți la capăt în vreun fel.

Când doctorul ală nepăsător și superficial s-a uitat pe RMN-ul meu și a spus, “Da, nu o să mai ai voie să alergi sau să schiezi de acum încolo”, chiar dacă știam că este un dobitoc, lumea din jurul meu s-a surpat brusc. Nu mai povestesc că primele 2 săptămâni de repaus au fost infernale, mai ales că veaneam după cantanamentul din Bâlea unde faceam și câte 4 ore de antrenament intens pe zi. Nu puteam să dorm, să mănânc, totul era pe dos. Nu înțelegeam ce este aia o viața în care stai doar în casă.

Au fost 2 luni infernale, de repaus total. Norocul meu este că am fost inconjurat de oameni faini, care m-au încurajat și m-au îndrumat, nu o să-i enumăr, pentru că ei știu despre cine este vorba. Mulțumesc!

Când am ieșit prima dată din casă pe schiuri și am urcat până la Cabana Postăvaru, chiar dacă mă sufocam la fiecare pas, m-am simțit campion mondial.  Am continuat apoi, o tură pe săptămână, apoi la câteva zile, cu suișuri și coborâșuri, cu bucurii și dezamăgiri.

Apoi după primele ture cu MTB-ul spatele iar s-a supărat. Am trecut pe full-suspension și a fost mai bine.

Încet, încet, starea mea s-a mai înbunătățit, dar exercițiile de recuperare nu au lipsit și nu lipsesc în fiecare zi. Am început să și alerg, vorba vine, că nu are nici o legătură cu alergarea pe care o știam eu. Întotdeauna mi-am spus răbdare, răbdare, răbdare.

De multe ori a trebuit să mă mint singur, pentru a putea trece peste anumite momente și pentru a nu claca. Însă, încet încet mi-am descoperit vechiul eu și încă îl voi mai redescoperi.

M-am axat mai mult pe bicicletă și mi-am adus aminte cât de fain este mountain bike-ing-ul și mă gândeam cum de în ultima vreme l-am neglijat. Aproape că nu mă mai interesa alergarea, dar când am reînceput să alerg ușor, mi-am răspuns la toate întrebările… cât de fain este să alergi și libertatea care ți-o oferă alergarea!

A trecut un an de la accidentare. Chiar înainte de MPC-ul de anul trecut am avut prima criza majora. Apoi nu am mai alergat.

Nu puteam să ratez MPC-ul chiar dacă aveam 0 km de rulaj și plat tot 0. Totuși anul ăsta nu am stat degeaba și mă simt antrenat fizic, nu pentru alergare ci pentru munte. Sunt și puțin mai ușor ca anul trecut și simt că la deal mă joc, chiar dacă pe plat sunt ruginit și la vale nu am de gând să trag, momentan.

Foto Cristian Nemes
Foto Echipa AllMountain

Foto Cristian Nemes

A fost emoționat momentul în care la prezentarea noastră, a favoriților, prin culoarul de oameni, auzeam “bine ai revenit” și vorbele astea erau sincere.

Anul acesta sensul de parcurgere al MPC-ului a fost invers iar planul meu era simplu, plec tare până în Diana, apoi o las moale pe coborâre, revin spre Funduri și apoi o dau ușor.

Și m-am ținut de plan, chiar dacă de multe ori, îmi venea să mă motivez și să devin competitiv. Gândul principal era dacă am sacrificat un an, nu dau cu bațul în baltă acum.

Foto Echipa AllMountain

În Diana eram la 1 minut de primul și undeva pe locul 7. Până în Plaiul Foii am mai pierdut un minut, apoi pe forestierul spre Spirlea alte câteva. La începutul urcării eram undeva pe 10 și până la Umeri eram la bătaie pentru top 5.
Foto Dan Zaharie

De la Umerii Pietrei Craiului, am lasat-o moale, pentru că nu voiam să-mi dau șanse false și să trag pentru top 5, mai ales că nu voiam în nici un fel să trag pe coborâre și pe plat. Oricum era clar ca după 3 ore o să mă lase și bateriile, totuși nu cred că am 300 de km alergați anul ăsta.
Foto Ecofotografie.ro

Foto Ecofotografie.ro

În Funduri am ajuns pe 8, la un minut de Radu Milea, care era pe 7. Aici m-am bucurat de întâlnirea cu Ciprian și m-am oprit puțin pentru a admira priveliștea și pentru a-mi sublinia din nou faptul că aici s-a terminat cursa pentru mine. Am coborât ușor, mai ușor decât la orice antrenament.

Foto Florin Totalcă

Foto Florin Totalcă

M-am bucurat de atmosfera de pe traseu și de mișcare și între timp am fost întrecut de alți câțiva alergători. O perioadă am alergat cu Nușu, apoi l-am îndemnat să meargă înainte.

Foto Cristian Nemes

Foto Lucian Pasca- Scoala de munte

Foto ArtMarcela Alexandrescu

Foto Razvan Stoica

Ultimi 4 km, au fost grei, lungi și plictisitori, după 4 ore de efort și 0 km alergați pe plat.

Mi-am demonstrat ce aveam să-mi demonstrez, că încă pot fi competitiv și pot reveni acolo unde am fost și chiar să depășesc acea condiție. În plus mi-am demonstrat și că m-am maturizat și în ceea ce înseamnă tăria de caracter.

Foto Viorel Micu

Am terminat cel de-al 9-lea MPC al meu în 4,27 și pe 11 open. A fost un MPC diferit și ciudat, atât pentru toți participanții, pentru că sensul a fost invers cât și pentru mine. Mie imi place mult mai mult sensul normal.

Promit că o să revin mai puternic și mai motivat la cea de a 10-a mea participare, pe MPC-ul știut de mine. Până atunci, sper ca în sezonul de iarnă să revin la forma de vârf și din primăvară să revin serios la alergare.

Rămâneți pe frecvență, zilele acestea vă voi prezenta un eveniment care va fi interesant pentru majoritatea alergătorilor montani!

Și nu pot să închei decât prin a mulțumi din suflet acelora care au crezut în mine și când lucrurile nu au fost roz, respectiv celor care m-au încurajat, sfătuit și au fost alături de mine, dar mai ales: Sponser Sport Food România, Compressport România, La Sportiva în România (Fuby Shop) și Livezile Dobrinoiu!

Numai bine!