Perioada: 11-12 Februarie 2017
Încep raportul prin a spune că aceste zile intră în categoria celor mai faine zile de schi de anul astă și credeți-mă, nu am puține, am trecut de 90.
Dacă cu o săptămână înainte te puteai da cu bicicleta, cum a spus-o un prieten, marțea dinainte de tabără a nins cam 20 de cm, apoi miercuri seara încă 10. Tot Miercuri am făcut o tură, în care am încercat să gasesc cele mai bune rute pentru tura din tabără și nu pot să zic că am putut să stau relaxat, așa că în cursul zilei de vineri, am verificat zonele unde să putem să ne bucurăm de acest sport.
Zis și făcut vineri eram în Padina și tocam zăpada proaspăt depusă. Pe seara, cu o parte din participanți am făcut o tură nocturnă pe Plaiul lui Păcală. Cum a fost… imaginați-vă lună plină și zăpada, aproape puteai să citești.
După tura de seara, a urmat conform programului cina și apoi prezentarea teretică.
Dis-de-dimineata, după o încălzire scurtă, am pornit cu toții în tură spre Șaua și Refugiul Strunga, apoi Șaua Strungulița. La vale care mai repede, care mai încet, pentru toți o plăcere să plutești prin zăpada pufoasă.
Am râs, am glumit, apoi încă o urcare spre Vârful Tătaru. Pe vârf câte un sandwish și apoi la vale, a fost nebunie. După aceea o parte din grup s-a întors la cabana și cu o parte am continuat spre Strungulița din nou. Apoi ultima urcare a fost spre Vârful Colții Țapului.
Seara filme, filmulețe, vorbe și povești.
Duminică dimineața am luat-o de la capat. Dacă planul inițial era să mergem pe Plaiul lui Păcală, dat fiind faptul că în zona Strunga zăpada era super, ne-am decis să repetăm ziua de dinainte. Pentru a pune în practică noțiunile învățate, am organizat un mini-concurs, deoarece în momente de presiune se vede mult mai bine progresul dar, și greșelile.
Chiar dacă zona nu mai era la fel de virgină ca în ziua precedentă, nu ne-a reținut să ne bucurăm de zăpadă și schi.
Acestea fiind zise, așa a fost Tabăra de Schi de Tură din Padina.
Următoarea Tabără de Schi de Tură: Muntele Roșu, Munții Ciucaș, 3-5 Martie..